Horațiu Potra, adevărul despre LEGIUNEA STRĂINĂ și cum este să fii gardă de corp pentru bogații lumii

A intrat în Legiunea Străină când încă nu împlinise 22 de ani, ca să scape de niște probleme din orașul natal, Mediaș. Viața l-a purtat prin locuri despre care oamenii de rând doar au auzit sau au citit, a lucrat îndeaproape cu unii dintre cei mai bogați pământeni, a trăit de multe ori la limita dintre viață și moarte, iar șuierul gloanțelor îi este atât de familiar, încât nu îi mai dă nicio emoție.

• Pentru unii o legendă, pentru alții doar un personaj controversat, Horațiu Potra (54 de ani) este printre cei mai experimentați mercenari din România.
• A fost garda de corp a emirului din Qatar, a președintelui Republicii Centrafricane și a miliardarului australian de origine română Frank Timiș, fondatorul exploatării de la Roșia Montană.
• A avut, în asociere cu un coleg, o mină de diamante, în Sierra Leone, dar compania a dat faliment. Acum, recrutează prin firma sa români pentru misiuni de antrenare a militarilor guvernamentali din Republica Democratică Congo, pe care le și coordonează.

A trăit o viață ca-n filmele de acțiune, dar acum vrea să se așeze în locurile natale și candidează la Primăria Mediaș. Într-un interviu pentru Gândul, Horațiu Potra a vorbit despre culisele Legiunii Străine, despre ce înseamnă să fii garda de corp a unor personalități pe care statutul le face aproape inaccesibile majorității oamenilor, dar și despre cât câștiga din misiunile în care și-a riscat viața.

Cum era Horațiu Potra în copilărie?

H.P.: Eram un copil ca toți copiii, trăiam în Mediaș, într-un cartier numit Gura Câmpului, în vecinătatea unei păduri, în zona Wewern și îmi plăcea de mic să merg prin păduri. În fiecare vacanță, mergeam și îmi petreceam câte o săptămână cu prietenii, cu colegii, făceam colibe.

O dată, voiam să merg la București, am luat trenul, noroc că era o cursă de muncitori care mergea pe ruta Mediaș-Sighișoara. M-a prins Poliția, m-a dus acasă.

În clasa a VIII-a, am mai fugit, m-a prins taică-miu că fumam, mi-a dat un șpiț în c… și mi-a zis: ”Bă, nu mai ai ce căuta acasă!”.

Eu am luat-o de bună și am plecat în Munții Apuseni, la Bologa, taică-miu e de acolo. La câțiva kilometri de Bologa este un cătun, îi zice Henț, și acolo toți sunt neamuri, verișori de-ai lui taică-miu.

În vârful unui deal, stătea fratele bunică-mii și am mers și am stat trei zile acolo, fără să știe părinții. Ne-am dus cu vacile, cu un coleg, a mai venit un prieten de la bloc, Miță Aldea, băiatul lucrează acum la mine, în construcții, am rămas prieteni.

Mergeam cu măgarul după apă, cum erau în vârful dealului, nu aveau apă, mergeam cu vacile la păscut, cu oile, a fost frumos. După trei zile, am zis; ”Hai să ne întoarcem!”. Când ne-am întors acasă, ne căuta poliția, ne căuta taică-miu. A luat un pachet de țigări și a zis ”Băi, copile, dacă vrei să fumezi, uite aici, ia și pipă, exact așa a zis, bine că ați venit sănătoși acasă!”.

Din momentul acela, nu am mai fumat niciodată, până acum nu am mai tras niciun fum de țigară, nu știu, de rușine sau de altceva, nu am mai vrut.

”Plecam din post să iau covrigi, cu arma la mine”

Ce carieră și-ar fi dorit părinții dumneavoastră să urmați?

Îmi plăceau matematica și fizica încă din clasele mici. În rest, nu am avut premii sau ceva, dar am participat la olimpiadele de matematică și de fizică, participam de fiecare dată, așa că, în 1988, am intrat la Facultatea de Electrotehnică, la Politehnica din Timișoara.

Am făcut nouă luni de armată ca terist, termen redus – că așa era, studenții făceau doar nouă luni de armată -, în Câmpina, la Securitate, la un regiment de transmisiuni, compania a treia, unde și acolo eram un pic neastâmpărat, săream din post, plecam cu arma.

Era o fabrică de pâine, plecam din post la fabrica de pâine să iau covrigi, cu arma la mine. Eram un pic și inconștient că, dacă eram prins, direct batalion disciplinar și dat afară și din facultate.

”Dormeam în piață, pe cartoane, în gară, unde apucam”

Cu ce v-ați ocupat înainte să intrați în Legiunea Străină?

În 1990, mi-am făcut pașaportul și aveam un prieten în Germania care mi-a făcut o invitație, un sas din Mediaș. Cei de la consulatul din Sibiu au refuzat să-mi dea viza, așa că am plecat cu podul trenului. M-am dus până în Ungaria cu un bilet și din Budapesta m-am urcat în podul trenului și am plecat până la Munchen.

Din Munchen, tot cu podul trenului, am mers până în Berlin, la prietenul acesta, și am stat două luni, vara. Am încercat să-mi caut de muncă, nu știam limba germană, nu știam nici engleză, nu știam limbi străine, dar am găsit ceva la demolări, chestii din astea, unde am lucrat, am făcut niște bănuți și m-am întors înapoi să fac facultatea.

În același timp, făceam curse la iugoslavi, mergeam cu tot felul de produse cumpărate în Mediaș, oale, ibrice și așa mai departe. Mă duceam cu două plase pline, cumpăram de 50 de mărci din România, umpleam două plase, treceam granița la Kikinda și din Kikinda, cu trenul, până în Belgrad, unde dormeam în piață, pe cartoane, în gară, unde apucam.

Vindeam produsele și făceam în două-trei zile, cât stăteam pe acolo, 300, 500, 600 de mărci, care erau foarte mulți bani pe vremea aceea, salariul în România era undeva la 50 de mărci. Mergeam și prin Turcia. Mă duceam cu trenul până în București, iar din București la Istanbul costa autocarul 10 dolari dus, 10 dolari întors.

În Istanbul, stăteam două zile, plăteam 3-4 dolari la un motel. La fel, ne umpleam plasele cu tricouri, cu blugi, cu ce apucam. Veneam și le vindeam în complexul studențesc. Asta a fost înainte să plec în legiune, cât am fost student.

Cum ați auzit de Legiunea Străină?

Când am plecat în Germania, în 1990, cu podul trenului, l-am luat și pe fratele meu mijlociu, care a zis că vine și el cu mine. Eu am venit la facultate înapoi, el a plecat în Strasbourg, în Franța, unde avea niște prieteni, să muncească acolo.

El mi-a spus, în anul 1991: ”I-am văzut, pe 14 iulie, că defilau, este o armată în care se pot angaja și străini, indiferent ce naționalitate”.

Deja de atunci mi s-a făcut un clic, am zis că acolo este de mine, nu mă văd inginer, să stau la un birou.

Gata, hai că mă duc cinci ani în legiune! Nici măcar nu știam că ai salariu sau ai pensie. Deja mi-am făcut, așa, un film despre ce o să fac eu în legiune.

”Am fost dus la centrul de recrutare din Aubagne”

Ce v-a determinat exact să intrați în legiune?

În 1992, în martie, din cauza unor evenimente prin Mediaș pe care le-am avut, probleme cu niște romi de pe aici și de unde a rezultat o problemă cu poliția, am plecat în legiune. Am luat trenul și am fugit în Legiunea Franceză, direct, același tren, podul până în Munchen, din Munchen în tren normal până în Strasbourg, nu m-a controlat nimeni.

M-am predat direct la legiune. Am plecat la ora 12.00 din Mediaș și a doua zi, la ora 13.00, eram predat în legiune. În aproximativ 24 de ore am fost în legiune, m-am predat în legiune unde, de la Strasbourg, am fost dus la centrul de recrutare din Aubagne, am fost recrutat și am început instrucția.

Instrucția am terminat-o primul, pentru că eram motivat să nu mă întorc înapoi în țară, din cauza problemelor pe care le aveam.

În legiune, am avut recordul la urcatul pe frânghie, 6 metri în 4 secunde. Și după doi ani jumătate, când am mers de-am făcut stagii la castel, stagiul de caporal și stagiul de monitor sportiv, încă aveam recordul la panoul de onoare, la legiune.

Legiune am făcut cinci ani. Am fost la regimentul de parașutiști, de acolo am fost afectat, că au văzut că am fost la electronică și telecomunicații. M-au întrebat dacă vreau să fac un stagiu de informatică. Încă nu știam exact cu ce se mănâncă legiunea, am zis că în legiune te învață ăștia toate stagiile, și informatică. Parașutiști am făcut, OK, am brevetul, hai că îl fac și pe ăla de informatică!

Când am ajuns la serviciul de informatică și am văzut ce-i acolo, am zis nu, domne, nu doresc, vreau să mă fac monitor de sport și am făcut un stagiu de monitor de sport, după care am fost afectat la biroul de sport al legiunii.

Ce v-au spus apropiații când le-ați mărturisit că vreți să intrați în legiune?

Părinții mei nu au știut nimic când am plecat, a știut doar frate-miu mijlociu, i-am spus că plec în legiune și el le-a spus părinților. Timp de patru luni, cât au durat recrutarea și instrucția, nu a știut nimeni nimic de mine.

Mi-a și spus taică-miu: ”Mi te imaginam că ești mort pe undeva, printr-un pod de tren sau cine știe pe unde, o să aflăm, dacă mai aflam, că ești mort”.

I-am sunat după patru luni, după ce am terminat instrucția, și le-am spus că sunt în legiune. Nu aveau ce să mai zică. Bine, maică-mea plângea că de ce mi-am lăsat facultatea.

”Ai tot ce îți trebuie, mâncare, cazare, instrucție, sport”

De ce ați decis să ieșiți din legiune după cinci ani?

Nu este ușor, nici după cinci ani, să pleci din legiune, pentru că ești încadrat, ai tot ce îți trebuie, mâncare, cazare, instrucție, sport. Timp de cinci ani, nu ai niciun gând, numai atât, să îți vezi de treabă, să-ți faci misiunea și, în plus, în perioada când eram acolo, dacă făceai 15 ani de legiune, erai la pensie.

Adică, eu m-am angajat când aveam 21 de ani, nu aveam încă 22 de ani împliniți, aș fi ieșit la pensie la 36 de ani. Toată viața îți plătește guvernul francez o pensie de 1.000 și ceva de euro, oriunde te afli în lume, ți-i bagă în cont.

Nu mă vedeam să fac numai asta, legiunea. Între timp, am mai făcut niște stagii private de gardă de corp în Belgia. În Franța, la Paris, am făcut un stagiu de detectiv privat, tot așa, mi le plăteam eu în timpul permisiilor de la legiune. În loc să mă distrez, cum făceau alții, mergeam și făceam diferite stagii de securitate privată, de aceea, după cinci ani, am zis, totuși, plec.

Trebuie să ai un pic curaj să faci chestia asta, de asta spun că în viață, ca să reușești, ai nevoie de trei lucruri: 25% inteligență, adică pregătirea ta, ce ai făcut, ce ai învățat, 25% noroc și 50% curaj, dar când spun curaj mă refer la curajul de a o lua de la capăt, curajul de a face ceva nou, nu curajul de a sări de pe bloc.

”Două luni am făcut pază de noapte la vila fostului prim-ministru al Qatarului”

Ce oameni pe care i-ați cunoscut de-a lungul timpului v-au marcat viața?

Profesorul de matematică din generală, profesorul Murțan, care m-a inițiat în matematică, apoi domnul profesor Tara, de la Școala Națională de Gaz, care m-a inițiat în fizică. Începând de aici, fiind bun la matematică și fizică, gândești altfel, analizezi unele situații și așa mai departe.

Cine mi-a marcat cariera? Căpitanul Paul Barril, din Franța. Este o personalitate care a creat trupele antiteroriste din Franța GIGN, Groupe d’intervention de la Gendarmerie nationale, care, în 1994, au fost considerate cele mai performante trupe antiteroriste din lume. Căpitanul Barril m-a băgat la regele din Qatar.

Cum a fost experiența ca gardă de corp a regelui din Qatar?

La regele din Qatar, am început de jos. Cum am terminat legiunea, m-a luat, eram o echipă de 13 inși, aveam cetățenia franceză, pe care am obținut-o în ultimul an de legiune. Altfel, nu aveai cum să fii angajat la regele din Qatar cu un pașaport românesc. Pe vremea aceea, îți trebuia viză ca să călătorești prin Europa, așa, cu pașaportul francez am fost luat.

Am început de jos, primele două luni am făcut pază de noapte la vila fostului prim-ministru al Qatarului. Regele din Qatar, când am început să lucrez pentru el, nu mai era el rege, era fiul lui, regele îi cedase deja puterea fiului său, el mai mult călătorea. Am călătorit cu el peste tot în Europa, în America, în Golf, în Emirate.

Am început două luni la fostul ministru. Era familia lui în vizită în Franța, la Cannes, și două luni am stat numai de noapte, de la 08:00 seara la 08:00 dimineața. Apoi, căpitanul m-a întrebat: ”Vrei să te integrez în echipa de securitate?”. Da, bineînțeles. Și așa am plecat pentru o muncă de două luni și am rămas patru ani și jumătate.

Deci, am început la rege, am plecat la Londra, la fel, am mai făcut șapte luni de noapte, în fața apartamentului de la hotel al regelui, și, după nouă luni, căpitanul mi-a zis: ”Henri, acum intri în echipa de securitate, de protecție!”. Și am intrat în echipa de protecție, în care atunci erau numai francezi și, după doi ani și jumătate, eram șeful securității.

Mai era un singur francez, restul eram români, colegi pe care i-am adus eu din legiune, pentru că așa a vrut căpitanul. Îmi spunea: ”Henri, adu-mi legionari români de-ai tăi, prieteni de-ai tăi, pentru că ăștia își văd de treabă, nu comentează!”.

Într-adevăr, așa era, ne vedeam de treabă, pentru noi era o misiune sacră, să zicem, chestia asta, români să ajungem să fim securitate la regele din Qatar este o onoare excepțională.

”Când cineva ne critica, regele discuta cu noi”

Cum este să trăiești zi de zi alături de un rege? Vi s-a întâmplat ca o personalitate căreia i-ați asigurat paza să nu vă asculte sfaturile?

Timp de patru ani și jumătate, cât am stat lângă regele din Qatar, am avut multe de învățat, am întâlnit multe personalități, de la regele actual al Qatarului, care la acea vreme era tânăr, dar venea să-și viziteze bunicul, până la miniștri, președinți de stat.

De la regele din Qatar, am avut multe de învățat, pentru că îl vedeam cum reacționa. Nu asculta de ce sfaturi i se dădeau în stânga și-n dreapta de alții cu privire la securitate, el voia să se convingă singur și ăsta este un lucru foarte bun, pentru că, de obicei, personalitățile ascultă ba de contabil, ba de secretar, de unul și de altul. Regele, nu. Când cineva ne critica, regele discuta cu noi și se convingea el singur dacă e adevărată informația pe care o primește.

De obicei, nicio personalitate nu prea ascultă de securitate, tocmai de aceea securitatea, garda de corp trebuie să se modeleze după personalitate. Trebuie să reușească să-l convingă ca singur să accepte, nu poți să-l iei cu forța. Chiar dacă tu zici: ”Domne, nu este bine, nu putem face asta!”, el zice: ”Nu, domne, facem, că de aia te plătesc, vă ocupați și facem”.

Este foarte greu, nu este ușor să comanzi o personalitate. Personalitatea, ea dirijează, ea face ce vrea, tu trebuie să te adaptezi la ceea ce personalitatea dorește să facă.

”Primele luni am lucrat gratis”

Cât câștigați estimativ din misiuni?

Cu regele din Qatar, am început cu 3.000-4.000 de dolari și, la urmă, că eram șeful securității, câștigam 7.000 de dolari pe lună. Ani de zile am câștigat 7.000 de dolari pe lună, care în România sunt bani. Pe vremea aceea, salariul era de maximum 100-200 de dolari.

În Republica Centrafricană, primele luni am lucrat gratis, din ianuarie până în mai. Când mi-a spus căpitanul că a fost o tentativă de lovitură de stat în Republica Centrafricană și m-a întrebat dacă vreau să merg acolo, i-am spus că da. Era în ianuarie 2002 când am plecat.

”Vezi că nu au bani să ne plătească, dar orice îi propunem președintelui ne semnează”, mi-a spus căpitanul. Nu aveam cum să zic că nu mă duc fără bani. Am plecat și fără bani, am plecat, să zic așa, pe gratis ca să instruiesc garda prezidențială.

În luna mai, a venit un investitor rus, care voia să investească într-o companie minieră și atunci căpitanul a spus: ”OK, Henri, pune-ți și salariile din urmă!”, ceea ce am și făcut, adică mi-am recuperat banii din ianuarie până în mai.

Acolo, în Republica Centrafricană, mi-a spus: ”Pui un pic mai mult!”. Luam 9.000-10.000 de dolari pe lună, vorbim de anii 2002-2003.

”Horică, hai încoace, că se fură motorină de un milion pe lună!”

Cum ați ajuns garda de corp a miliardarului australian de origine română Frank Timiș?

Când am ajuns la domnul Frank Timiș, am început de jos, două luni am făcut pază la motorină în Sierra Leone, în 2007. Pe domnul Frank l-am cunoscut când am încercat cu un coleg din București să facem o companie minieră, am avut o mină de diamante în Sierra Leone, care a dat faliment, nu știam, nu ne pricepeam, acolo am pierdut niște bani.

În 2007, l-am cunoscut și pe un român, un director de-al lor, domnul Roman, cu care am rămas în contact și, în 2011, mi-a spus: ”Băi, Horică, hai încoace, că se fură motorină de un milion pe lună, hai cu niște băieți să faceți pază! Domnului Roman i-am zis: ”Venim, două luni lucrăm pe gratis, dacă facem treabă, ne plătiți, discutăm după aceea, dacă nu facem treabă, înseamnă că suntem fraieri și plecăm acasă, n-avem ce să facem”. Exact așa le-am spus și băieților cu care am plecat.

Am plecat eu cu încă trei băieți și le-am spus: ”Mergem, nu plătim bilete de avion, mâncare, cazare, totul e plătit, dar salarii nu ne dau decât dacă facem treabă. Dacă facem treabă, peste un an ajungem departe și asta vă garantez, dacă nu, suntem fraieri și ne întoarcem acasă”.

În astea două luni cât am stat acolo, m-am întâlnit cu domnul Frank, i-am prezentat un CV, că în 2007 nu am avut cum, poze de pe unde am umblat, ce am muncit prin Africa și domnul Frank mi-a spus: ”Băi, Horia, de tine am nevoie la Londra, nu aici. Am nevoie de băieții tăi în Africa, tu vii la Londra”.

”Băi, tu glumești? 18.000 îți ajung?”

Și cum au mers lucrurile la Londra?

Când am ajuns la Londra, mi-a spus așa: ”Horia, începând de acum, ești Head of Corporate Security. Uite, aici ai niște bani, știu că nu ai venit pregătit, ia niște bani să-ți cumperi niște haine, ți-am rezervat un hotel aici, lângă birou, până îți găsim un apartament unde să stai mai aproape de mine, de unde locuiesc. Ești garda mea de corp, plecăm diseară în Sierra Leone”.

Am zis bine, am înțeles, domnule Frank, nicio problemă și am dat să plec și zice: ”Stai, că nu am terminat! Ce salariu vrei?”

Zic: ”Domnule Frank, cu regele din Qatar luam 7.000 de dolari, aici, la motorină, iau 6.000 de dolari, 6.000 de dolari este un salariu bun, este OK.

Zice: ”Băi, tu glumești? 18.000 îți ajung? Zic: ”Domnule Frank, este mult”. ”Lasă că alții au mai mult și nu fac nimic!”. Exact așa mi-a spus. Și m-a angajat cu 18.000 de dolari pe lună în Anglia, pe compania lor, African Minerals, din Londra.

În partea a doua a interviului acordat în exclusivitate pentru Gândul, Horațiu Potra va vorbi despre câți bani a reușit să strângă și în ce i-a investit, despre problemele de sănătate pe care le-a avut recent, despre cel mai mare regret al său, dar și despre moartea celor doi români în misiunea din Republica Congo, din luna februarie a acestui an, și condițiile în care familiile victimelor vor primi despăgubiri de câte 100.000 de euro.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Jandarmul care i-a făcut praf pe bătăușii din Costinești a fost în Legiunea Străină. Doi dintre scandalagii sunt infractori periculoși

Ce SALARII au luptătorii din Legiunea Străină, de fapt. Sorin de la „Insula de 1 Milion” nu a rezistat decât 1 an și 7 luni